`

14:00. Deschid tabloul de bord și văd că o pagină performează slab. Reacția mea imediată? Adaug mai mult conținut. Mult mai mult.

Încep să inserez tabele cu date care nu ajută pe nimeni. Statistici din 2019 despre tendințe care s-au schimbat complet. Grafice create doar ca să existe grafice. Arată științific, deci trebuie să fie util, nu?

La 14:30 decid că fiecare propoziție trebuie să înceapă cu un verb de acțiune. „Descoperă", „Explorează", „Învață" - pagina sună ca un catalog de imperative. Nimeni nu vorbește așa în viața reală, dar eu continuu. Peste o oră, totul sună la comandă.

Următoarea oră o petrec mutând paragrafe întregi dintr-o pagină în alta. Același bloc de text apare în patru locuri diferite, cu mici ajustări cosmetice. Mă gândesc că dacă informația e importantă, trebuie repetată peste tot. Nu îmi dau seama că creez confuzie, nu claritate.

La 16:00 vin etichetele. Adaug treizeci de tag-uri la fiecare articol, majoritatea irelevante. Un text despre organizarea conținutului primește etichete ca „inovație", „digital", „viitor", „tehnologie" și „soluții". Cuvinte goale care nu spun nimic concret.

Ultimul act de sabotaj? Elimin toate exemplele practice. Prea simple, prea directe. Le înlocuiesc cu principii abstracte și concepte vagi. „Abordare holistică integratoare" în loc de „pune informația importantă sus".

La 18:00 mă uit la ce am făcut. Pagina e mai lungă, mai încărcată, mai complicată. Dar cineva care vine obosit de la serviciu și vrea un răspuns rapid? Nu găsește nimic folositor în prima pagină.

Optimizarea nu înseamnă adăugare. Înseamnă să tai tot ce încetinește pe cineva care nu are timp de pierdut.

`